Cine râde la urmă râde mai bine!

"Copiii cuminţi primesc dulciuri şi jucării, iar cei răi, nuieluşe". Aşa auzeam în copilărie de la părinţii mei. Acum, la vârsta maturităţii, îmi reamintesc nostalgică de acele seri minunate când îmi pregateam cizmuliţele... Moş Nicolae venea în fiecare an, punctual, cu aromele primelor portocale care înmiresmau zilele de iarnă ale copilăriei mele. Cei care şi-au pregătit în acest an cizmele roşii pentru Moş Nicolae au avut parte la ora 21 trecute fix la sediul roşilor din Kiseleff, de un spectacol ieşit din comun al favoritului lor, Geoană, care s-a dat în spectacol înainte de a începe petrecerea...Nu a mai avut puţintică răbdare şi cu ochii umezi şi catifelaţi, asemenea căprioarei lui Labiş şi buzele glossuite şi ţuguiate, de parcă era o mireasă aşteptându-şi sortitul la o nunta aranjată,  a început să ţopăie ca un iepure pe arcuri. După ce a pupat tot ce mişca în jurul lui: dragostea sa Mihaela, aservitul Crin transformat peste noapte în trandafir, Sfântu' Gigi, Iuda (Oprişan) şi au ciocnit cupe de şampanie, cel care s-a intitulat prematur "preşedinte al românilor" a trimis sticle "magnum" de şampanie lui V.C. Tudor şi liderilor partidelor ce l-au susţinut pe noul "preşedinte al românilor" în prostia sa. Mult în spatele Sfântului Gigi se vedea chipul întunecat al lui Adrian Năstase care, împreună cu Ion Iliescu (şi el mult în umbră), au îndemnat la prudenţă, fiind şi printre primii care au plecat. Numai că Geoană a uitat de români şi de proverbele lor şi a fost primul care a râs... După câteva ore, atât din numărarea voturilor de către portocalii, cât şi de către oficiali, actualul preşedinte a câştigat însă, Hrebe, şeful campaniei "preşedintelui de-o oră" a susţinut sus şi tare că Geoană a câştigat, fiind chiar câştigător şi în Irak! Desigur, a câştigat locul doi, eternul câştigător al acestui loc...

Târg vintage...duminică 29 noiembrie 2009

Muzică, haine şi acesorii vintage, dacă ai obosit facând cumpărături aşează-te la o masă şi comandă meniul zilei făcut special pentru această ocazie. 

Preţurile sunt accesibile pentru toate buzunarele.
Clubul La Scena, din Calea Călăraşilor nr. 55, vă aşteaptă la târgul vintage bilunar, cel mai inventiv târg al sezonului plin cu ţinute şi accesorii hand-made.
Duminică, 29 noiembrie 2009, între orele 11-18.
Intrarea va fi liberă.

 

 

Banii de haine pe ultima sută de metri…

Zice-se că s-ar da banii de haine înainte de 22 noiembrie… Oricum, dacă nu se dau până în alegeri, măcar până la turul al doilea… s-ar putea să ne luam adio de la ei. Dar nu-i nimic că vom primi în schimb ţinută, că şi aşa sunt stocurile full, graţie celor de la logistică şi patronilor care cotizează la partide.
Nu ştiu câţi realizează cât de mare e miza în privinţa distribuirii hainelor prin intermediul logisticii. Practic, firmele care prind contracte (comenzi) cu ministerul, se umplu de bani, bani foarte mulţi, pentru că norma de echipare pentru un singur angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor sare de 2000 lei. Şi dacă mai înmulţim numărul de angajaţi cu 2000 se ajunge la o sumă ce nu poate fi încadrată pe ecranul unui calculator de mână. Sumă din care, nu ştiu câte procente vor ajunge sub formă de cotizaţie la partidele care au intervenit pe linie ierarhică de sus în jos, pentru a-şi consolida bugetele de azi şi anii viitori, mai ales în vremuri de criză.
Soluţia pentru a scăpa de acest cerc vicios este spargerea monopolului creat prin intermediul logisticii. Un prim pas ar fi sesizarea presei, CC-ului sau DNA-ului în legatură cu contractele, şi aşa dubioase, încheiate de minister cu diverse firme. Abia apoi putem spera să nu se mai distribuie haine prin departamentele de logistică, ci să fie stimulat un mediu concurenţial între producătorii de echipamen militar (ţinută). Doar ca asta ar înseamna ca fiecare angajat al MAI să-şi cumpere haine de la magazinele firmelor de pe piaţă (ce ar apărea ca ciupercile după ploaie), iar Ministerul nostru politizat ar fi obligat să aloce angajaţilor suma echivalentă normei de echipare încă de la începutul anului – pentru a-şi procura ţinuta necesară desfăşurării servicului. Ce bine ar fi…
Bun, acum… ce-i de facut? se vor întreba unii. Să stam cu mâinile în sân, sâ chicotim şi să-i lăsăm pe alţii să iasă în faţă pentru a înfrunta rezistenţa unui sistem administrat de pe scaune marcate cu sigle de partide?
Probabil că da într-o Românie în care oamenii trăiesc după principiul “capul plecat sabia nu-l taie”.

Târg vintage...duminică 18 octombrie 2009

Muzică, haine şi acesorii vintage, dacă ai obosit facând cumpărături aşează-te la o masă şi comandă meniul zilei făcut special pentru această ocazie. 

Preţurile sunt accesibile pentru toate buzunarele.
Clubul La Scena, din Calea Călăraşilor nr. 55.
Duminică, 18 octombrie 2009, între orele 12-18.
Intrarea va fi liberă.

Legea 298 privind stocarea datelor convorbirilor telefonice şi pe internet este neconstituţională

Curtea Constituţională a hotărât astăzi că Legea nr. 298/2008, care prevedea stocarea timp de şase luni a datelor convorbirilor telefonice şi pe internet este neconstituţională. Astfel, Curtea Constituţională a decis că legea încalcă articolulul din Constituţie referitor la secretul corespondenţei, excepţie ridicată într-un litigiu dintre firma de telefonie Orange şi Comisariatul pentru Societatea Civilă.
Tribunalul Bucureşti, care judeca un litigiu comercial dintre firma de telefonie Orange şi Comisariatul pentru Societatea Civilă, a admis cererea ONG-ului care a susţinut că Legea privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţelele publice de comunicaţii încalcă articolul 28 din Constituţia României.
Textul din Constituţie prevede că "secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil".
De asemenea, Asociaţia Pro Democraţia, Agenţia de Monitorizare a Presei, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului din România, Centrul de Resurse Juridice, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale  şi Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională privind limitarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor, adusă de Legea 298/2008.
Organizaţiile semnatare ale scrisorii au solicitat Avocatului Poporului, în calitatea sa de instituţie independentă, menită  să protejeze cetăţenii de abuzuri din partea autorităţilor administraţiei publice, să ia măsuri urgente în acest caz.

În luna februarie a acestui an, Guvernul a decis amânarea aplicării prevederilor legii de stocare a datelor convorbirilor telefonice şi pe internet din România, până la sfârşitul lui decembrie 2009, şi de promovare în acest interval, a unei ordonanţe de urgenţă.
Printre motivele invocate se numărau îngreunarea şi chiar blocarea în multe cazuri a activităţii de urmărire penală, problema ariei infracţiunilor pentru care pot fi cerute date, dar şi lipsa de pregătire a operatorilor pentru a respecta confidenţialitatea datelor. Legea 298/2008 intrase în vigoare pe 20 ianuarie 2009. Potrivit acesteia, toţi operatorii de telefonie şi internet din România sunt obligaţi să stocheze, timp de şase luni date privind apelurile telefonice, mesajele scrise sau e-mail-urile expediate, care pot fi accesate de MIRA, Ministerul Public, SRI şi SIE.

Legea nu vizează conţinutul comunicărilor, iar solicitarea transmiterii datelor se poate face numai dupa ce a fost începută urmărirea penală, la autorizarea instanţei şi la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Târg vintage - Clothes Next Door 3

Târgul de hăinuţe vintage şi şi hand-made are loc în clubul La Scena, din Calea Călăraşilor nr. 55.
După succesele primelor două ediţii, a treia ediţie va avea loc duminică, 20 septembrie 2009, între orele 12-19. 
Intrarea va fi liberă.

Târg Vintage - Clothes Next Door 2

 

Primul târg de hăinuţe vintage şi retro al toamnei are loc în clubul La Scena, din Calea Călăraşilor nr. 55.

După succesul primei ediţii a "Crazy about ... the clothes next door", a doua ediţie va avea loc duminică, 6 septembrie 2009, între orele 12-18. 

Cel mai inventiv târg al sezonului plin de ţinute şi accesori hand-made, la care invitat special este Dj Antonio Axl, iar Le Grand Chef pregăteşte ciorba de perişoare şi ardei umpluţi.

Intrarea va fi liberă.

Catalog IKEA 2010

După apariţia în urmă cu ceva timp a catalogului din 2010 în SUA, suedezii de la IKEA îi vor cadorisi în acest an, în perioada 1-21 septembrie, pe locuitorii din Bucureşti, Ploieşti şi împrejurimi cu 900.000 de cataloage IKEA pe care le vor agăţa de clanţa uşii. Astfel, a fost alocată suma de 1,3 milioane de euro pentru producerea şi distribuţia catalogului de produse care va fi valabil din 1 septembrie 2009 până la 31 august 2010. Catalogul, ce va fi distribuit gratuit, desigur, are 376 de pagini şi cuprinde 3.200 de produse din cele aproximativ 8.500 de articole disponibile în magazin. Cornel Oprişan, retail manager IKEA România, a spus că preţurile produselor din catalog sunt maxime, ceea ce înseamna că ele nu pot depăşi acea valoare. El a mai precizat că pentru aproximativ 18% din produse, preţurile de la raft vor fi, în medie, cu 20% mai mici decât cele din catalog. Primul magazin IKEA din România, situat în Zona Comercială Băneasa a fost inaugurat în data de 21 martie 2007, în urma unei investiţii de aproximativ 25 de milioane de euro. La fel ca şi celelalte magazine IKEA din lume, magazinul din România este operat prin sistem de franciză de către firma Moaro Trading, în baza acordului cu Inter IKEA Systems B.V., deţinătoarea conceptului IKEA şi singura companie din lume în măsura să acorde dreptul de franciză. Marca IKEA a fost înregistrată în anul 1943 în Suedia, majusculele din denumirea IKEA provenind din iniţialele numelui fondatorului: Ingvar Kamprad, numelui fermei unde a crescut: Elmtaryd, precum şi numelui satului în care se găsea ferma: Agunnaryd. Dacă nu mai aveţi răbdare până veţi găsi catalogul IKEA agăţat de clanţa uşii, puteţi consulta online catalogul pe site-ul american al producatorului suedez aici. Pe lângă noul catalog IKEA, începând cu data de 15 septembrie 2009, va fi lansat website-ul www.IKEA.ro, ca sursă completă de informaţie cu privire la întreaga gama de produse şi la beneficiile conceptului IKEA, ce va conţine începând cu această dată, toate informaţiile despre produsele şi serviciile IKEA necesare pentru pregătirea unei vizite la magazin. Vizitatorii website-ului vor putea vizualiza de acasă beneficiile tuturor produselor din gama de 8.500 de produse oferită de magazinul din Băneasa. Deasemeni, ei vor putea: verifica stocurile disponibile; să alcătuiască liste de produse preferate, chiar pe diferite categorii de produse (sufragerie, bucătărie, camera copilului etc.); să-şi planifice bucătaria, biroul ori dormitorul cu ajutorul instrumentului de planificare ce poate fi descărcat sub forma unui software disponibil pe website.
Sunt curioasă dacă vor lansa şi cardul IKEA FAMILY, folosit în absolut toate francizele IKEA din lume, cu ajutorul căruia poţi beneficia de multe discount-uri.

Băile Herculane via Târgu Jiu, Caracal şi nu mai ştiu ce - 1

Plecat-am doi din Bucureşti şi cu Matiz-ul, trei...la Băile Herculane. Fără bilete, fără rezervare, ca fii ai ploii. Şi pentru că am avut de ales între două variante de drum, l-am ales pe cel prin Târgu Jiu. Asta fiindcă am aflat că Brâncuşi a fost depunctat în clasamentul britanicilor de la Saatchi, întrucât nu a fost votat din România şi am vrut să vedem cum stă treaba la "masa" locului. Mare ruşine pentru noi...

După aproximativ 270 km şi o escală la Horezu unde ne-am minunat de "celebra" ceramică transformată în kitsch-uri cerute de piaţă, am ajuns şi la Târgu Jiu, unde ne-a fost dat să vedem că celebra trilogie a ansamblului monumental este bine mersi şi abia am reuşit să ne fotografiem lângă Coloana Infinită, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii din cauza zecilor de turişti, ori chiar localnici veniţi cu căţel, cu purcel să imortalizeze imortalul…

La ceas de seară, chiar de noapte, pe la doişpe şi-un sfert trecute fix am ajuns şi în staţiunea de pe Valea Cernei, impresionaţi fiind încă de la intrare de puzderia de tineri în costume de baie şi prosop pe umeri ce roia în zona celor şapte izvoare termale. Deşi ne-ar fi prins bine o baie, ne-am gândit că totuşi încă nu avem pe ce ne pune capul în acea noapte, aşa că am luat hotelurile la rând în speranţa că există o cămăruţă undeva şi pentru noi. Rând pe rând, deşi nu era sfârşit de săptămână, am fost dezamăgiţi de "Cerna", "Ferdinand" şi încă vreo două, până am ajuns la "Hercules", unde "mai aveau câte ceva". N-am mai stat pe ganduri, am achitat 60 lei camera cu două paturi pentru o noapte, am înşfăcat cheia şi direct la etajul 9 ne-am oprit...după care a început coşmarul...Cât de rău putea fi într-un hotel comunist de 2 stele (căzătoare)!? Foarte rău, că-mi venea să fug...De la parter la etajul 10, un miros pătrunzător de soluţie împotriva gândacilor, în cameră mobilierul era din deceniile anterioare lui '89 şi asta n-ar fi fost nimic, dar lenjeria şi pernele pe care trebuia să dormim erau jumulite parcă de pisici în călduri, mocheta neaspirată parcă tot din acele vremi, perdeaua şi draperia...sincer, mi-a fost frică să le mişc pentru a nu întuneca aşa zisa cameră de şi mai mult colb, veiozele vintage nefuncţionale, după ce am deschis robinetul chiuvetei, nici că l-am mai putut opri. De dormit n-am reuşit...parcă aşteptam ca un cârd de gândaci, ori şoareci să apară de pe undeva. Asta până dimineaţă când am fugit cât ne-au ţinut picioarele în căutarea unui loc în care oamenii sunt trataţi omeneşte...

Şi după vreo trei ceasuri de umblat din hotel în hotel şi din pensiune în pensiune, am ajuns într-un sfârşit în locul ideal: o pensiune nici mică şi nici mare, tot de 2 stele pe care le merită din plin - Casa Lorabella. Dacă ajungeţi în zonă, vă recomand acest loc de vis unde te poţi simţi ca acasă: un mic dejun tip bufet suedez, în care borcanul cu dulceaţă de caise întregi deţine supremaţia, restaurantul cu specific italian are nişte bucate, că şi bunică-mea ar fi invidioasă, personal calificat şi foarte primitor şi, îndeosebi, piscina cu apă termală. Bucuria mi-a fost completă datorită wireless-ului. Ce poate fi mai frumos pentru un net addicted decât să stea seara la piscină navigând pe internet!?

Atenţie la carduri!

Deşi la începutul lunii aprilie 2009 trei cetăţeni bulgari pe care-i putem cataloga ori cu un simţ al umorului mai aparte, ori "cei mai tâmpiţi hoţi din lume" care au dat iama în bancomatul montat la sediul IGPR au fost prinşi, încă persistă cazurile de skimming. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, dispozitivul fraudulos de skimming, destinat copierii informaţiilor înregistrate pe bandă magnetică a informaţiilor stocate pe cardurile bancare, a fost sesizat în acea dimineaţă instalat la un bancomat amplasat la sediul inspectoratului de pe Şoseaua Ştefan cel Mare. Au fost dispuse măsuri de supraveghere a zonei învecinate bancomatului şi, în jurul orei 12.45, trei bărbaţi, aflaţi într-un autoturism înmatriculat în Bulgaria, au sosit în zonă. O oră mai târziu, cei trei au încercat recuperarea dispozitivului de skimming instalat pe bancomat. Poliţistii i-au reţinut, iar la verificări s-a constatat că sunt cetăţeni bulgari. În urma verificării autoturismului folosit de cei trei cetăţeni bulgari, a fost identificat un laptop şi echipamentele necesare descărcării informaţiilor capturate de pe benzile magnetice ale cărţilor de credit.
Treaba stă cam aşa:

Cardul bancar (fie el de debit sau de credit) este din ce în ce mai utilizat în ziua de azi. Fiind portofelul electronic al majorităţii, tentaţia e mare: fraudele cu carduri bancare s-au înmulţit ca număr şi ca valoare, iar pericolul pândeşte la fiecare colţ, tovarăşi. Fraudarea unui card bancar se poate face în 2 feluri mari şi late: achiziţionarea de bunuri sau servicii cu un card bancar clonat, sau extragerea directă de fonduri. Trebuie notat că (din păcate) la noi predomină cardurile de debit (chiar şi cardurile de debit cu overdraft sunt tot carduri de debit, în esenţă), care nu beneficiază de atâtea măsuri de protecţie precum cardurile de credit. În USA, de exemplu, o înşelătorie la plata cu credit card-ul (de exemplu ai plătit online produsul X, şi nu-l primeşti, sau primeşti altceva) poate fi reclamată la banca emitentă a cardului, şi clientul îşi primeşte banii înapoi – este treaba băncii să se descurce cu furnizorul (procesul se numeşte chargeback). Eh, chestia asta nu există la cardurile de debit; pe de altă parte, la cardurile de credit se plăteşte dobândă, la cele de debit nu. Un card de debit îţi permite să cheltui doar bani pe care îi ai, un card de credit îţi permite să cheltui bani pe care nu-i ai.

Mai departe. Cardul bancar este o amărâtă bucată de plastic, ce conţine câteva elemente foarte importante: numele deţinătorului, numărul de card, data expirării şi codul de verificare (denumit şi CVV). Primele 3 se regăsesc pe faţa cardului, CVV-ul constă în ultimele 3 cifre inscripţionate pe spatele cardului. Toate aceste date (cu excepţia CVV-ului) sunt vizibile în clar, şi stocate criptat pe banda magnetică a cardului pentru a putea fi citite de POS-uri (Point Of Sale). Motivul existenţei CVV-ului este un nivel suplimentar în siguranţa tranzacţiei: teoretic, neavând CVV-ul, tranzacţia nu poate fi completată; CVV-ul este un fel de dovadă a existenţei şi prezenţei cardului la desfăşurarea tranzacţiei.

Cele 2 mari companii emiţătoare de carduri bancare sunt, după cum ştiţi probabil, Visa şi Mastercard. Toate cardurile Mastercard sunt carduri embosate (au informaţiile de pe faţă scrise în relief), pe când Visa oferă şi Visa Electron (un fel de Visa limitat, dacă vreţi). Motivul pentru care literele sunt scrise în relief stă în istorie, pe când POS-urile electronice nu existau, şi informaţia de pe card era preluată mecanic prin plasarea cardului într-un dispozitiv care presa literele pe o hârtie tip indigo (cam ca atunci când frecaţi cu creionul o coală de hârtie plasată peste o monedă). În prezent, majoritatea POS-urilor sunt electronice: cardul este introdus în dispozitiv, şi acesta comunică (de obicei prin intermediul unei linii telefonice) cu “centrala” pentru a transmite datele citite de pe card. Eh, şi o să întrebaţi de codul PIN. Codul PIN este aplicat doar cardurilor de debit, ca principală măsură de protecţie (ţineţi minte că un card de debit nu te protejează în cazul tranzacţiilor dubioase, aşa cum o face un card de credit). Eh, de-aici vine şi problema.
Să luăm un card de debit obişnuit, emis de Visa. Mergem la magazin, cumpărăm ceva şi plătim. Cardul este trecut prin POS, se introduce suma de plată, şi … depinde.

Cazul 1: tranzacţie online, cu PIN. Tranzacţia este autentificată pe bază de PIN. După introducerea sumei ce trebuie plătită, ni se cere codul PIN, pe care îl tastăm pe o mică tastatură numerică numită PIN pad. Codul tastat este criptat cu un algoritm oarecare, şi e comparat cu valoarea criptată stocată pe banda magnetică. Dacă se potrivesc, succes: este deschisă o conexiune cu centrala băncii, sunt comunicate informaţiile despre plătitor, suma ce trebuie debitată din contul persoanei, şi se aşteaptă răspunsul de la centrala băncii (poate nu avem destui bani în cont? atunci, erorare). Dacă avem bani în cont, atunci totul e în regulă şi se tipăresc cele 2 chitanţe. O chitanţă e semnată de posesorul cardului şi rămâne la magazin, semnătura fiind acceptul de plată. Să numim acest tip de tranzacţie a fi “o tranzacţie online”.

Cazul 2: tranzacţie offline, fără PIN. Eh, ăsta e cazul mai delicat; când o tranzacţie nu necesită cod PIN, se numeşte a fi “o tranzacţie offline”. În esenţă, cardul de debit este procesat ca un card de credit: sunt memorate informaţiile de pe card şi suma de plată, acestea urmând a fi transmise ulterior la bancă pentru procesare. Acesta este şi motivul pentru care tranzacţiile desfăşurate fără PIN apar în extrasul de cont abia după 2-3 zile de la efectuarea tranzacţiei. Procesul se desfăşoară exact ca prelucrarea unei tranzacţii cu un card de credit, doar că banii implicaţi în tranzacţie există în contul bancar (nu sunt bani “împrumutaţi” de bancă, precum în cazul unui card de credit real). În cazul inexistenţei unui POS electronic, aici intră în acţiune literele embosate de pe card şi informaţiile sunt transferate mecanic pe hârtie (ca un cec, să zicem); la noi, 99.9999% din POS-uri sunt electronice, deci nu ne interesează asta. Cardul nostru de debit emis în România se va comporta ca un card de credit atunci când suntem în afara ţării, din motive tehnice (imposibilitatea de a comunica în timp real cu banca din ţara emitentă este unul din aceste motive).

Bun, şi în cazul ăsta, cum se poate fura de pe carduri până la urmă? În 2 moduri, care corespund celor 2 cazuri de mai sus.
Cazul 1: card clonat şi PIN Hoţul are PIN-ul, şi poate extrage direct bani de la ATM cu un card clonat (varianta preferată, deoarece este eliminată interacţiunea cu magazinul şi necesitatea vânzării bunurilor achiziţionate).
Cazul 2: card clonat utilizat ca un card de credit Hoţul are informaţiile de pe card, şi nu are nevoie de PIN, putând plăti cu cardul clonat la magazin, urmând a vinde produsele cumpărate pentru bani lichizi.
Să tratăm cele 2 cazuri pe rând.
Cazul 1: hoţul clonează cardul şi are PIN-ul. O pereche “card clonat + PIN” este foarte valoroasă, deoarece se pot obţine direct banii de la ATM, şi nu există facilitatea de “chargeback” în cazul tranzacţiilor efectuate cu un card de credit. Practic, un card clonat şi PIN-ul său ar putea foarte bine să fie privite exact ca un portofel plin cu bani: când este furat, banii s-au cam dus.
Clonarea cardului este relativ facilă: procedeul se cheamă skimming. Cardul care se doreşte a fi clonat este trecut printr-un dispozitiv (numit “pisicuţă” la noi) care citeşte datele de pe banda magnetică şi le memorează. Cu datele copiate de pe banda magnetică a cardului şi un inscriptor de carduri “blank” se poate obţine o copie perfectă a cardului clonat (din punct de vedere al datelor stocate). De obicei, datele sunt copiate chiar prin intermediul angajaţilor de la magazine: dăm cardul pentru plată, şi într-un moment de neatenţie cardul este trecut repede prin dispozitivul de copiere, operaţiunea durând nici 2 secunde. Varianta 2: montarea pe fanta bancomatelor a dispozitivului de copiere (acesta e motivul pentru care au apărut “gulerele” alea verzi din plastic transparent de ceva vreme, la bancomate). Şi bum, avem cardul clonat.
Cum arată o pisicuţă de bancomat (poze se găsesc la sursă, aici).
Dar cum obţin PIN-ul? Păi, se zice că (aproape la fel de de) uşor. Varianta 1, pentru dispozitivele de clonare instalate pe bancomate: se montează o cameră mică de luat vederi în colţul de sus al bancomatului, îndreptată fix spre tastatura pe care introduceţi PIN-ul. Varianta 2, pentru cele instalate în magazine: se obţine acces la calculatorul din magazin pe care e instalat software-ul care procesează plăţile, şi se interceptează PIN-ul în momentul în care-l tastaţi pe PIN pad. Teoretic, comerciantul nu are voie să păstreze PIN-ul tastat nici măcar în formă criptată; practic, odată ce se obţine acces fizic la calculatorul sau în reţeaua unde lucrează software-ul de procesare (şi implicit acces la cheile de criptare), e prea târziu. Varianta 3, cea mai rar întâlnită (dar şi cea mai distructivă): obţinerea accesului la baza de date a băncii (de obicei prin intermediul unui angajat corupt), şi copierea perechilor de date + PIN direct din sistemul băncii.
Cazul 2: este şi mai simplu, după ce aţi citit cazul 1, deoarece nu mai implică PIN-ul. Când sunt în afara ţării cu cardul meu de debit, acesta se comportă ca un card de credit. Tranzacţia nu mai implică PIN, ci doar citirea datelor mele de pe card şi transmiterea lor împreună cu suma de plată către banca din ţara emitentă a cardului (similar cu facturarea apelurilor roaming, dar ăsta e alt subiect). Dacă în momentul în care eu îmi cumpăr pantofi din mall, cardul meu este copiat, totul s-a terminat. Datele copiate de pe card sunt transmise la vreo zece mii de kilometri distanţă într-o ţară cu legislaţie şi autorităţi mai relaxate (să zicem Bulgaria, Ucraina, şamd), şi este creat un card clonat cu datele cardului meu. Hoţul se duce la magazin şi cumpără cu acest card 10 parfumuri de 100 EUR, iar tranzacţia apare în extrasul meu de cont abia la 2-3 zile, mult după ce parfumurile au fost vândute “în piaţă” pentru bani buni. Ăsta e momentul de şoc, momentul în care suni la bancă, momentul în care cardul bancar este blocat.
Ca exemplu de păţanie: cardul bancar adevărat era în Dubai, tranzacţiile dubioase au apărut în Moscova şi USA (mişto Internetul ăsta, nu?) S-a sunat la banca românească pentru a reclama frauda. Banca românească a cerut o fotografie a cardului bancar cu un colţ tăiat, împreună cu un ziar recent (pentru a verifica faptul că posesorul cardului este cu adevărat acolo unde spune că este şi a verifica data reclamaţiei, presupun). Cardul a fost blocat, şi urmează ca banca să investigheze problema pentru a returna banii posesorului păgubit. Ah, şi pentru că este o bancă românească pe care eu o “simpatizez” mult de tot, aflaţi că se preia un COMISION DE RECUPERARE de 10 EUR – culmea nesimţirii, nu? culmea nesimţirii pentru că nu e normal, şi pentru că acel card tocmai fusese schimbat în urma altei fraude similare, şi nu fusese folosit DELOC până în momentul apariţiei tranzacţiilor frauduloase, ceea ce mă duce cu gândul la faptul că informaţiile de pe card au plecat din interiorul băncii. Da, de voi vorbesc, băi BRD! Bun, şi ce putem face pentru a ne proteja în cazul ăsta? Păi:

• aveţi grijă de card şi de PIN. Nu scrieţi PIN-ul pe hârtie, sau direct pe card!

• la bancomat, evitaţi bancomatele suspecte şi inspectaţi vizual fanta de introducere a cardului. Dacă arată dubios, prezintă urme de forţare sau demontare … căutaţi alt bancomat. Eventual unul situat într-o incintă închisă, cu acces restricţionat (gen Office-urile de la ING.

• când tastaţi PIN-ul la bancomat, acoperiţi mâna cu care tastaţi cu cealaltă mână. Valabil şi la plata cu cardul la POS.

• când plătiţi la POS şi vi se spune că tranzacţia a fost refuzată, cereţi chitanţa tipărită de POS cu motivul refuzului (conexiune imposibilă, insuficiente fonduri, etc). Nu acceptaţi trecerea cardului prin POS fără a primi o chitanţă pentru fiecare trecere, indiferent de rezultatul operaţiunii!

• nu pierdeţi cardul din vedere când plătiţi la POS. Nu permiteţi vânzătorului să plece cu cardul în altă cameră, să-l treacă pe sub tejghea, sau alte manevre similare.

• nu introduceţi PIN-ul în nici o pagină de web (vezi recentele cazuri de phishing care ţintesc Raiffeisen Bank); tranzacţiile web folosesc cel mult CVV-ul, în nici un caz PIN-ul cardului.

• folosiţi serviciul de online banking, şi verificaţi periodic extrasul de cont, urmărind apariţia tranzacţiilor suspecte. Dacă observaţi ceva dubios, sunaţi la bancă imediat.

Târg vintage

Ce înseamnă "Vintage"?

La origine, vintage este un anglicism utilizat în oenologie pentru a ne referi la vinul ori băutura spirtoasă reprezentative pentru un an anume. Mai târziu, în anii '90, în lumea modei a început să se folosească acest termen pentru a se referi la haine vechi ale unui designer cunoscut ca Dior, Yves Saint Laurent, Chanel, Louis Vuitton .

Apoi, cuvântul vintage a devenit un termen utilizat pentru a ilustra ţinutele de ocazie reprezentând anii 1980 şi după şi care reflectă un moment din istoria modei secolului al XX-lea.
www.lascena.ro

Votaţi-l pe Brâncuşi!

Galeriile de artă Saatchi fac un clasament cu cei mai renumiţi artişti ai sec XX.... BRÂNCUŞI era pe locul 2 la 300 de voturi distanţă de Picasso dar a fost depunctat cu 2000 puncte iniţial pe motiv ca NU era votat din România. Trimite link-ul tuturor prietenilor tăi.
Votează şi TU. Să le arătam că ne pasă de artiştii noştri, să le arătam că suntem ROMÂNI! Iţi ia doar 30 secunde (acum e pe locul 18, încă poate fi salvat).
Votaţi Brâncuşi! din câţi artişti sunt acolo...500 la numar, doar Constantin Brâncuşi este din partea României...chiar merită să îl votăm....e doar un click.

http://www.saatchi-gallery.co.uk/artvote/

S-a lansat programul PRIMA C(O)ASĂ

Ultima oră...MITING!

PRO LEX iese in strada pe 11 august!

Liderii Sindicatului National al Politistilor si Vamesilor „Pro Lex”, reuniti in sedinta extraordinara, au analizat situatia creata de:

- neplata compensatiilor de chirie si efectul asupra politistilor si familiilor acestora,

- neacordarea primelor de vacanta si a normei de echipament;

- neplata orelor suplimentare;

- iminenta scaderii veniturilor politistilor cu 20 %.

S-a hotarat organizarea de urgenta a unor mitinguri de protest la nivel national, in data de 11 august a.c.

Călătorie în Belgia - Anvers, Antwerp, Antwerpen

Anvers este al doilea oraş ca mărime din Belgia, cu aproximativ 500.000 locuitori şi cel de-al doilea port ca mărime din Europa (după Rotterdam). Mai mult decât atât, Anvers este un oraş splendid cu numeroase atracţii arhitecturale, multe dintre ele datând din secolul 16 (epoca de aur a Anvers-ului) şi din secolul 17. Distrugerile care au avut loc în timpul celui de-Al doilea Război Mondial, din păcate, au zguduit oarecum aspectul oraşului vechi. Totuşi, există destul de monumente de admirat. Trecutul este, deasemenea, reprezentat de numeroase picturi ale lui Peter Paul Rubens, care a trăit în Anvers de la începutul secolului 17.

Anvers este un important centru de diamante din lume. Dacă diamantele sunt într-adevăr cele mai bune prietene ale femeilor, atunci multre femei nu vor pleca fără o vizită în zona diamantelor din jurul gării.

Cu toate acestea, Anvers nu trăieşte numai din trecut. În zilele noastre, Anvers şi-a câştigat un loc printre oraşele modă ale lumii, datorită eforturilor depuse de numeroşi tineri designeri flamanzi (de exemplu: Walter Van Beirendonck, Nadine Wynants, Ann De Meulemeester, Dirk Bikkembergs, Kaat Tille).

Este imposibil să nu iubeşti Anvers-ul...pentru că are tot ce-ţi poţi dori: restaurante şi cafenele, bere, buticuri de lux, un centru istoric medieval, cu străzi înguste, râul Schelde..., precum şi zona felinarelor roşii, care este ca un mall de prostituate ce are în centru o secţie de poliţie (în Belgia prostituţia este legală!!!).

Castelul Het Steen (piatra) este un castel de la râul Schelde, renovat şi adaptat de numeroase ori în istoria sa. Cel mai probabil, castelul a fost iniţial o parte dintr-un zid al oraşului şi datează din secolul 13. Pentru o lungă perioadă de timp (1549-1823), castelul a fost folosit ca o închisoare, iar în 1862 a devenit un muzeu arheologic. Atunci când castelul a fost renovat între anii 1889 şi 1890, i-a fost adăgată o aripă în stil neogotic. Din anul 1952 Het Steen este locaţia pentru Maritime Museum.

Central Station (gara) din Anvers este cea mai veche gara din Belgia şi, totodată una din principalele atracţii turistice din Anvers. Gara a fost construit între 1895 şi 1905 şi a înlocuit o gară din lemn construită în 1854 de către inginer Auguste Lambeau.

Casa lui Peter Paul Rubens, în care artistul a traiat între anii 1616 - 1640, când a şi murit, se află pe strada Wapper 9-11, iar statuia acestuia în faţa Catedralei din Anvers.

Cathedral of Our Lady (Catedrala Maicii Domnului, Onze-Lieve-Vrouwekathedraal), situată în Groenplaats 21 este cea mai mare biserică romano-catolică în stil gotic din Ţările de Jos, are 123 m înălţime şi a fost construită între anii 1352 şi 1521. A fost inclusă pe Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO. Conţine un număr impresionant de lucrări ale pictorului baroc Peter Paul Rubens, dar şi lucrări ale altor pictori ca Otto van Veen, Jacob de Backer şi Marten de Vos.

Catedrala ... seara...

"Coborârea de pe Cruce"(The Descent from the Cross) - Peter Paul Rubens


Transport turistic în Anvers...


... şi transport vintage pentru nunţi.



Strada Meir...

Anvers a devenit sinonim cu moda, nu doar în Belgia, dar şi în toată Europa, datorită "Antwerp Six" – celor şase designeri care au absolvit Academia de Arte Frumoase în anii 1980 şi care au devenit un sprijin local. Chiar şi locuitorii din Bruxelles vin aici pentru a cumpăra haine vintage sau cele mai noi creaţii ale designeri-lor. O alta zonă de cumpărături a oraşului este cea a diamantelor. "Anvers cut" - oferă diamantelor scânteie şi strălucire.

Un bar interesant la mall pe strada Meir...Interesant pentru că-şi schimbă culoarea tot timpul. Take a look!

Waw!


La o cafea ... în acelaşi mall. Impresionant, nu?

Red light district în Anvers ... ceva mai mic decât fratele din Amsterdam, dar la fel de util este o binecunoscută parte a oraşului, solicitată de toate tipurile de turişti care vor să fie martori ai vieţii văzută dintr-un alt punct de vedere.

... şi poliţia belgiană la dispoziţia cetăţeanului...

Michael Jackson - Coboară în mormânt şi urcă în legendă!

La mai mare!

Ministerul de Interne şi cel al Apărării şi-au stabilit în cursul zilei de ieri salariile din grila unică, în urma analizei cu experţii din ministere. Discuţiile continuă acum la Ministerul Muncii cu specialiştii din alte ministere pentru a decide valoarea salariilor, sporurilor şi funcţiilor care vor fi introduse în noua lege.
Astfel, cel mai mic salariu în armată şi poliţie, care va fi acordat agenţilor de poliţie debutanţi şi soldaţilor, va fi de 2.280 lei, iar şeful armatei române va câştiga 8.190 lei, la fel ca şi chestorul general de poliţie, potrivit grilei de salarizare convenite de Armată şi Poliţie şi Ministerul Muncii.
Şeful de stat major al armatei, amiralul şi chestorul general de poliţie vor avea salarii cuprinse între 8.100 lei şi 8.190 lei, corespunzător coeficienţilor de salarizare de 13,5-13,65 (la un salariu minim pe economie de 600 lei), în timp ce chestorul şef de poliţie, viceamiralul şi generalul locotenent va putea câştiga cel mult 8.070 lei.
"S-a convenit cu reprezentanţii ministerul Muncii ca şeful armatei să nu câştige mai mult decât ministrul de resort", a declarat, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor ''Pro Lex'', Vasile Lincu.
Funcţia corespunzătoare gradului de colonel va avea un coeficient în grila de salarizare a Legii Unitare de 11-12,6, respectiv venituri cuprinse între 6.600-7.560 lei, iar un căpitan ar putea câştiga maximum 6.480 lei. Un locotenent ar putea avea o indemnizaţie cuprinsă între 3.600 şi 4.020 lei, în timp ce un agent de poliţie poate câştiga numai din salariu între 3.420 şi 3.600 lei.
Funcţiile corespunzătoare gradelor de agent de poliţie sau penitenciare debutanţi sau soldaţilor va avea un coeficient în grila de salarizare de 3,8, respectiv un salariu de 2.280 de lei.
Până vinerea viitoare, grupul de lucru de la ministerul Muncii trebuie să finalizeze proiectul de lege privind salarizarea unică în sistemul bugetar. Documentul va ajunge apoi pe masa Guvernului.
Legea va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2010, aşa cum a impus Fondul Monetar Internaţiona, însă, intrarea în vigoare a Legii privind sistemul unic de salarizare nu aduce, automat, o creştere salarială. Termenul de aplicare a acestor coeficienţi va fi dat de buget şi va fi stabilit anual nivelul de aplicare printr-o lege specială.
La salariile rezultate prin aplicarea coeficienţilor se aplică salariile de grad, gradaţiile de vechime, sporurile specifice (mai puţin salariul de merit, sporul de dispozitiv, sporul de confidenţialitate, sporul de fidelitate), norma de hrană şi sporurile generale prevăzute în Codul Muncii şi în reglementările comune din legea salarizării.
“Nu exista bani. Dupa criza economica urmeaza recesiunea, care poate dura pana in 2015. Cred ca legea va avea aplicabilitate abia din 2021. Eu sunt interesat de cei cu salariile mici. Ar trebui ca salariul minim sa ajunga la 300 de euro cand vom trece la zona euro”, a declarat presedintele Aliantei Sed Lex, Vasile Marica...şi cred că are mare dreptate!

Cuba Libre

“Am băut un pahar de cocktail - excelent pentru cap”, a fost declaraţia voioasă a unui autor, scrisă în "Farmer's Cabinet" (ziar din Amherst, New Hampshire, Statele Unite ale americii) din data de 28 aprilie 1803. Aceasta este considerată a fi prima menţiune scrisă a numelui “cocktail”. Doar trei ani mai târziu, "The Balance and Columbian Repository", în Hudson, New York, a afirmat că, deasemenea, cocktail-ul era ideal pentru campaniile electorale: "Oricine poate înghiţi un pahar din acesta, poate înghiţi orice".

No. 18		Vol. V.
	HAIL SACRED POLITY, BY FREEDOM REARD! HAIL SACRED FREEDOM, WHEN BY LAW RESTRAIND ! BEATTIE
HUDSON, (NEW-YORK) Tuesday, MAY 6, 1806.
Rum! Rum! Rum! It is conjectured, that the price of this precious liquor will soon rise at Claverack since a certain candidate has placed in his account of Loss and Gain, the following items: --- Loss. Gain. 720 17 32 411 25 rum-grogs brandy do. gin-slings glasses bitters do. cock-tail My Election NOTHING.

On the following week, the newspaper published a letter from a reader who was apparently confused by this new term "cock-tail" that they saw, and asked the editor for an explanation.

Clearly, the editor took this opportunity to poke a little fun at the political system, but at the same time provided the first insight as to what the cock-tail of that day was considered to be. Specifically describing it as:

Cock tail, then in a stimulating liquor, composed of spirits of any kind, sugar, water and bitters it is vulgarly called a bittered sling...

We can see from this that one of the defining ingredients in the cocktail was that of "bitters", whose use continued to be predominate up until the close of Prohibition.

Unde vreau să ajung? De fapt, am ajuns aseară la clubul restaurant La Scena, situat în Bucureşti, Calea Călăraşilor nr. 55, unde m-am delectat cu un „Comedy Show“ la Teatrul Arca (în pod „La Scena”), după care am savurat un cocktail „Cuba Libre“ jos, la bar, preparat astfel încât uiţi de vipia de afară. Şi pentru că m-am interesat despre istoria acestei licori, vă spun şi vouă ce-am aflat: numele său nu derivă de la revoluţia socialistă din 1959. Legenda spune că această băutură a fost inventată în timpul războaielor dintre spanioli şi americani din anii 1900, de către soldaţi într-un bar din Havana, în timp ce sărbătoreau eliberarea Cubei. Deoarece la acea dată Coca-Cola nu era disponibilă în Cuba, limonada ar fi fost componenta originală... Iar reţeta este următoarea:

- 50 ml dark rum (Havana Club Añejo Especial sau Añejo Reserva, Añejo 7 años, de preferat),

- 100 ml cola,

- bucăţi de lime.

Se toarnă romul şi două bucăţi de lime într-un pahar highball şi se pisează cu un zdrobitor, apoi se adaugă gheaţă sfărâmată şi cola şi se decorează cu o felie de lime. Am învăţat reţeta pentru că am baut “doar” trei pahare.

Enjoy!

Drept...ori nu !?

Aveţi dreptul de a nu spune nimic, vă rog să-l utilizaţi...:))